Cluj Arena, casa Universității Cluj, va fi alimentată cu curent electric de compania care a ținut în viață în acest sezon Petrolul și care i-a fost partener finanțator timp de patru ani

Redactor:
Marius ANGHEL
Cluj Arena, casa Universității Cluj, va fi alimentată cu curent electric de compania care a ținut în viață în acest sezon Petrolul și care i-a fost partener finanțator timp de patru ani
  • Publicat:

Compania care între anii 2017 și 2021 a fost partener finanțator al clubului Petrolul Ploiești, ulterior retrăgându-se în postura de principal sponsor va furniza pentru restul acestui an 2022 energie electrică la Cluj Arena, casa Universității Cluj. Este vorba despre Veolia, firmă cu acționariat francez, care în România are sediul central în București și care a fost desemnată câștigătoare a licitației lansate de Consiliul Județean Cluj în luna decembrie a anul trecut, scrie Ziar de Cluj.

Echipa clujeană Universitatea este una dintre contracandidatele trupei prahovene Petrolul la promovarea în Liga 1 și în acest sezon de Liga 2, ediția 2021-2022, pentru al patrulea an consecutiv, în vara anului 2018 ambele echipe urcând în eșalonul secund după ce anterior o luaseră de la zero, din Liga a 4-a.

CONTINUAREA ARTICOLULUI o poți citi pe Liga2.ro:

Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera

Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”

Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate

Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB

Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat

Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!

BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?

Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români

CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?

Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!

Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz

TAXĂ pentru toți cei cu PERMIS AUTO. Șoferii români, obligați să o achite

"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine

UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania

Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!

Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×